O zi si o noapte pe motoare

Ne-am hotărât să ieşim prin Centrul Vechi, aşa la o plimbare… era aproape 11 seara, am ajuns pe la Moeciul de Sus, din întâmplare… Până spre Buşteni uscat, după, întunericul s-a combinat cu ploaia. Prima curbă era să mă apropie un pic mai mult de Spitalul Floreasca decât de Predeal. Frigul era oricum un bonus aşa că i-am dat gaz mai departe. Râşnov. M-am bucurat mai mult decât aş fi crezut în secunda în care am zărit indicatorul. Serpentinele sunt visul oricărui motociclist (evident mai puţin al celor care umblă în geci abia scoase din ţiplă prin Centrul Vechi sau prin Romană), combinate cu o ploaie adecvată şi cu un întuneric pe care faza lungă se lupta  din greu să-l răpună, s-au dovedit a fi o combinaţie interesantă. Am mulţumit în gând Cerului pentru că nicio ursoiacă dornică de aventuri nocturne nu a ieşit la plimbare pe traseul nostru, probabil că nici urşilor nu  le place ploia, oare de asta nu se dau cu motocicleta? Bran. Câteva încercări cu aparatul de fotografiat pe o expunere  invers proporţională ca durată cu răbdarea tovarăşului de drum şi mai departe. Moeciu. Un vis. Un vis frumos. Adică chiar e frumos ca peisaj.( Mi-am dat seama de asta a doua zi dimineaţă) Noaptea însă, un drum abrupt  neasfaltat de 5 km a fost şi mai frumos. Mai era un drum la stânga, în lumina lunii şi a unui felinar anemic părea totuşi mai puţin înfricoşător decât cel pe care trebuia să urcăm noi, evident la dreapta. Dar aşa e în viaţă uneori trebuie să faci alegeri. Şi am ales. 5 km de urcuş în scăriţe cu prăpastia pe o parte, din când în când pe ambele . La un moment dat am realizat că am uitat să mă uit la kilometraj şi în concluzie nu ştiam cât mai avem de mers. Să îi spun şi tovarăşului de suferinţă? La ce bun? Parcă mai conta dacă o să îşi iasă din minţi acum sau mai încolo? În definitiv  totul arăta pete tot la fel. Puteam la fel de bine să fi ajuns, să fi trecut sau să fi fost încă departe. Lângă o biserică cocoţată pe o coastă de deal sau de munte (era noapte) ne-am oprit să sun un prieten. “Care biserică? Noi nu am trecut pe lângă nicio biserică!” Iată un răspuns care mi-a zgâriat un pic urechile. Încă un kilometru şi încă unul, şi în sfârşit luminiţa de la capătul tunelui, mai precis o lanternă care bătea Morse. Puteau fi şi foci din partea mea, important era că ajunsesem, ce mai conta că era dimineaţă? O bere, două, răsăritul… şi la culcare. Că aşa am ănvăţat în cei 7 ani de acasă, când soare răsare şi oamenii serioşi se culcă.  Care prin pat, care pe sub pat, care prin sacul de dormit. Dimineaţă. O ploaie liniştită şi deasă, tocmai bună să descreţească frunţile. O cafea, o ţigară şi în şa. Acum venea partea cea mai plăcută: 5 km de coborâre în pantă abruptă şi morciloasă. Tot ce îţi doreşti într-un singur loc. Peisajul magnific, drumul… nu l-aş fi făcut nici ziua pe lumină, doar cu un enduro sau cu un 4×4. De aici concluzia: noaptea toate femeile sunt frumoase. Vă rog să nu detectaţi vreo umbră de misoginism. Nu e cazul. Sau dacă da, am fost pedepsit destul. Am făcut baie aproape tot drumul, mai puţin în cască. E important să ai mintea uscată doar nu? De rest, un clasic DN1 de weekend. Coloana începea din Predeal şi s-a terminat undeva după Comarnic. Vă recomand să faceţi acest drum în weekend cu motocicleta. Cel puţin prietenii care au plecat cu maşina cu 30 de minute înaintea noastră au ajuns cu 4 ore după. Ploieşti. Soare, 27 de grade la soare 24 la umbră şi 19 pe motor. Bucureşti. La muncă aşa că nu mai are rost să vă plictisesc.