din nou pe un colt de pervaz... e trecut de martie si au mai  trecut 7 ani. Inca e zapada in munti iar orasul zace plictisit sub ploaie. Am chef de un vin vechi, de un foc bun de lemne si o tigara, poate  pe un colt de pervaz si de data asta cu mai mult umor. E drept ca pentru asta ar trebui mai intai o omleta buna, zdravana as zice pentru ca am o foame de lup. Bine. Cand nu mi e mie foame?...revin

Mai am vreo cateva zile si ma duc departe de lumea asta nebuna unde la tot pasul te trezesti in mijloculunei batalii politice "decisive", o lume in care daca incerci sa fii impartial te trezesti imediat taxat ca fiind tributar unei tabere sau alteia. Sincer imi pare bine pentru ca m-am saturat de spectacolul ieftin oferit de politica romaneasca si de toate discursurile sforaitoare. Ne doare prea p

utin de ce ce au facut ai nostri la JO, de faptul ca si maine e o zi cu soare sau cu ploaie dar e o zi, ca sunt atatea lucruri minunate care se intampla langa noi si pe care ajungem sa le bagam prea putin in seama pentru ca unii vor cu orice pret sa isi impuna parerea lor. Ca sa parafrazez un coleg de breasla, in Occident nu vezi toata ziua bunaziua atatia politicieni rostogolindu-se la tv, mai au si alta ocupatie. La final avem o durata de viata medie de 60 de ani cu ceva noroc prinzi 70 si nu iei nimic cu tine. Tot ce iti ramane daca se poate spune asa sunt lucrurile bune pe care reusesti sa le faci, oamenii pe care-i cunosti si locurile pe care le-ai vazut, si cam atat! Restul e poveste sau nici macar atat. Poti fi doldora de Hobsbawn sau de Grigore Ureche, de Miller sau Sofocle, la final ramai cu soarele care vine pe deasupra muntilor si se rostogoleste in mare, cu o cafea bauta la racoarea brazilor sau cu o bere pe plaja din Vama. Razi mai mult, traieste mai liber, nu o faci decat o singura data! Si destul cu filosofia, hai noapte buna!

O tara de plictisiti

Trăim într-o ţară în care e la modă să fii plictisit. Stop! Nu îmi săriţi în cap! Statisticile îmi dau dreptate. Nu îmi spuneţi că în fiecare zi aveţi parte de o nouă provocare şi că în fiecare zi pisica vecinului vostru naşte un pisoi cu trei ochi. Nu pentru că nu v-aş crede ci pentru că dacă s-ar întîmpla asta  aţi fi fără îndoială plictisiţi. Credeţi-mă, toţi suntem plictisiţi. Plictisiţi de guvernul care nu ne mai scoate ţara din criză,  de criza care nu se mai termină, de sfârşitul verii care ne-a adus ploi lungi, de gigacaloria care se scumpeşte în fiecare an. Vă sună cunoscut? Şi nici măcar nu v-am prezentat rezultatele cercetărilor sociologice. Ei bine, cu toate acestea greşim şi asta pentru că în realitate nu avem niciun motiv să ne plictisim. Viaţa noastră este de fapt foarte variată, în trafic e plin de mitocani, internetul e plin de eleve sexy şi televiziunile de stenograme de la DNA  plus nenumărate  alte fenomene ce ţin mintea ocupată şi ne fac viatza amuzantă. A, şi vă rog, îndepartaţi-vă rictusul amar de pe faţă.

O zi si o noapte pe motoare

Ne-am hotărât să ieşim prin Centrul Vechi, aşa la o plimbare… era aproape 11 seara, am ajuns pe la Moeciul de Sus, din întâmplare… Până spre Buşteni uscat, după, întunericul s-a combinat cu ploaia. Prima curbă era să mă apropie un pic mai mult de Spitalul Floreasca decât de Predeal. Frigul era oricum un bonus aşa că i-am dat gaz mai departe. Râşnov. M-am bucurat mai mult decât aş fi crezut în secunda în care am zărit indicatorul. Serpentinele sunt visul oricărui motociclist (evident mai puţin al celor care umblă în geci abia scoase din ţiplă prin Centrul Vechi sau prin Romană), combinate cu o ploaie adecvată şi cu un întuneric pe care faza lungă se lupta  din greu să-l răpună, s-au dovedit a fi o combinaţie interesantă. Am mulţumit în gând Cerului pentru că nicio ursoiacă dornică de aventuri nocturne nu a ieşit la plimbare pe traseul nostru, probabil că nici urşilor nu  le place ploia, oare de asta nu se dau cu motocicleta? Bran. Câteva încercări cu aparatul de fotografiat pe o expunere  invers proporţională ca durată cu răbdarea tovarăşului de drum şi mai departe. Moeciu. Un vis. Un vis frumos. Adică chiar e frumos ca peisaj.( Mi-am dat seama de asta a doua zi dimineaţă) Noaptea însă, un drum abrupt  neasfaltat de 5 km a fost şi mai frumos. Mai era un drum la stânga, în lumina lunii şi a unui felinar anemic părea totuşi mai puţin înfricoşător decât cel pe care trebuia să urcăm noi, evident la dreapta. Dar aşa e în viaţă uneori trebuie să faci alegeri. Şi am ales. 5 km de urcuş în scăriţe cu prăpastia pe o parte, din când în când pe ambele . La un moment dat am realizat că am uitat să mă uit la kilometraj şi în concluzie nu ştiam cât mai avem de mers. Să îi spun şi tovarăşului de suferinţă? La ce bun? Parcă mai conta dacă o să îşi iasă din minţi acum sau mai încolo? În definitiv  totul arăta pete tot la fel. Puteam la fel de bine să fi ajuns, să fi trecut sau să fi fost încă departe. Lângă o biserică cocoţată pe o coastă de deal sau de munte (era noapte) ne-am oprit să sun un prieten. “Care biserică? Noi nu am trecut pe lângă nicio biserică!” Iată un răspuns care mi-a zgâriat un pic urechile. Încă un kilometru şi încă unul, şi în sfârşit luminiţa de la capătul tunelui, mai precis o lanternă care bătea Morse. Puteau fi şi foci din partea mea, important era că ajunsesem, ce mai conta că era dimineaţă? O bere, două, răsăritul… şi la culcare. Că aşa am ănvăţat în cei 7 ani de acasă, când soare răsare şi oamenii serioşi se culcă.  Care prin pat, care pe sub pat, care prin sacul de dormit. Dimineaţă. O ploaie liniştită şi deasă, tocmai bună să descreţească frunţile. O cafea, o ţigară şi în şa. Acum venea partea cea mai plăcută: 5 km de coborâre în pantă abruptă şi morciloasă. Tot ce îţi doreşti într-un singur loc. Peisajul magnific, drumul… nu l-aş fi făcut nici ziua pe lumină, doar cu un enduro sau cu un 4×4. De aici concluzia: noaptea toate femeile sunt frumoase. Vă rog să nu detectaţi vreo umbră de misoginism. Nu e cazul. Sau dacă da, am fost pedepsit destul. Am făcut baie aproape tot drumul, mai puţin în cască. E important să ai mintea uscată doar nu? De rest, un clasic DN1 de weekend. Coloana începea din Predeal şi s-a terminat undeva după Comarnic. Vă recomand să faceţi acest drum în weekend cu motocicleta. Cel puţin prietenii care au plecat cu maşina cu 30 de minute înaintea noastră au ajuns cu 4 ore după. Ploieşti. Soare, 27 de grade la soare 24 la umbră şi 19 pe motor. Bucureşti. La muncă aşa că nu mai are rost să vă plictisesc.

4 29’2” latitudine nordica, 26 5’37” longitudine estica: coordonatele ideale dupa o zi plina de evenimente, mai simplu acasa in pat. Locul bun sa reflectezi (dc mai ai vlaga) la minunile omniprezente ale contemporaneitatii  si cel mai potrivit loc totodata pentru a le uita, pentru 8 ore,  odata pe an 9 (asta daca nu faci pe taximetristul fix in acea noapte magnifica asa cum am patit eu ultima data). Dar e ok! Cu GPS sau nu coordonatele raman aceleasi si pentru 8 ore ma pot socoti pe deplin egalul lui Anteu. Somn usor

Dacă nu bate vântul fugi după soare

Se pot oare împlini visele? Ştiu că sună poate naiv sau chiar ciudat, cel puţin acum într-o lume care trăieşte de cele mai multe ori după secundar, dar se poate... Se mai spune că atunci când lucrurile merg bine, undeva, ceva, va merge prost. Poate, nu ştiu... Ştiu doar că la un moment dat renunţasem să mai sper sau să mai cred în altceva decât în vise, vise care teoretic nu puteau prinde niciodată o formă reală şi peste tot vedeam doar un dute-vino lipsit de sens impregnat din belşug cu superficialitate. Se poate ... :-) trebuie doar să speri şi să nu te dai bătut niciodată, orice ar fi! Norii negri vin adesea fără să-i chemi dar la fel de bine vine şi vântul, sau, dacă se lasă aşteptat, e simplu: te urci pe motor şi fugi după soare... la mare :-)
Mulţumesc ...

child in time

Mă plictiseam şi nu prea la cursul de tehnică video, în timp ce proful ne vorbea de filtre şi alte lucruri minunate când a picat mesajul : "vrei sa vii la concertul lui Jon Lord ? Am o invitaţie şi pentru tine ." Da de o mie de ori da ! Mulţumesc Fifiiiiiiiii!!!!!!!!!!! Restul ... Să descrii un concert Jon Lord e dincolo de cuvinte, e ca şi cum ai încerca să traduci notele prin litere ...
Sala plină 2/3, mulţi la a doua tinereţe, mulţi la prima, semn bun ... Filamornica de la Ruse excelent , poate că unii cunoscători ar putea comenta mai mult, sonorizarea ok cu mici scăpări , care din fericire au trecut neobservate în entuziasmul general, mai puţin de unele urechi fine (nu-mi aparţine nici una), luminile, singurul capitol slab după părerea mea şi cred că aici aş putea găsi destui susţinători. Ce era cel mai important însă a fost şi a fost peste ce îmi puteam închipui. Îmi amintesc doar că am ieşit "beţi" din sală, ne-am aşezat pe o canapea şi timp de câteva minute niciunul nu a scos niciun cuvânt, era prea mult. Am sudat două ţigări în timp ce schimbam impresii cu trupa de adoratori Jon Lord şi i-am privit pe membrii filarmonicii bulgăreşti cum se urcau încet şi modest în autocarul la fel de modest, simplu doar artişti, oameni simpli, oameni care trăiesc prin muzică, ies în evidenţă prin muzică, momentul lor de glorie e pe scenă şi cred că nimic nu se poate compara vreodată cu asta!

Jon Lord un lord al rockului , rock simfonic, baroc, chitări electrice şi un toboşar de la mama lui ...
şi peste toate astea Child In Time , de la primele acorduri, un singur gand, o singură respiraţie o sală întreagă, un moment de îngheţ temporal

Câţi artişti sunt aplaudaţi din prima secundă în care au păşit pe scenă ? Câţi sunt aplaudaţi la final la nesfârşit ? mulţi veţi spune ! Serios :-) ? număraţi vă rog minutele de aplauze ....

The line that's drawn between the good and bad
See the blind man shooting at the world
Bullets flying , taking tool
If you've been bad, Lord I bet you have
And you've not been hit by a flying lead
You'd better close your eyes
Bow your head
Wait for the ricochet "